Contul 371 “Mărfuri” face parte din grupa 37 “Mărfuri” şi este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de mărfuri.
În debitul contului 371 “Mărfuri” se înregistrează:
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor achiziționate (401, 408, 446, 327, 542);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor primite de la unitate sau subunități (481, 482);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor reprezentând aportul în natură al acționarilor/asociaților (456);
- valoarea mărfurilor aduse de la terți (357, 401);
- valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, animalelor și păsărilor și ambalajelor, vândute ca atare (301, 302, 303, 361, 381);
- valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate magazinelor proprii (345);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor constatate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit (607, 758);
- valoarea adaosului comercial și taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, în situația în care evidența mărfurilor se ține la preț cu amănuntul (378, 4428);
- valoarea terenurilor folosite pentru construirea de ansambluri de locuințe destinate vânzării, reclasificate ca mărfuri (211).
În creditul contului 371 “Mărfuri” se înregistrează:
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din gestiune prin vânzare și lipsurile de inventar (607);
- valoarea adaosului comercial și a taxei pe valoarea adăugată neexigibilă aferentă mărfurilor ieșite din gestiune (378, 4428);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor livrate unității sau subunităților (481, 482);
- valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor trimise la terți (357);
- valoarea donațiilor și pierderilor din calamități (658, 671);
- valoarea mărfurilor care fac obiectul participării în natură, potrivit legii, la capitalul social al altor entități, în schimbul dobândirii de participații în capitalul acestora (261, 263, 265).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu