joi, 11 februarie 2010

Contul 233 “Imobilizări necorporale în curs de execuție”


Contul 233 “Imobilizări necorporale în curs de execuție” face parte din grupa 23 “Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări” şi este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența imobilizărilor necorporale în curs de execuție.
În debitul contului 233 “Imobilizări necorporale în curs de execuție” se înregistrează:
  • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție facturate de furnizori, inclusiv entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (404, 451, 453);
  • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție efectuate în regie proprie, neterminate (721);
  • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție primite ca aport la capitalul social (456).
În creditul contului 233 “Imobilizări necorporale în curs de execuție” se îregistrează:
  • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție, recepționate (203, 208);
  • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție scoase din evidență (658).
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu