joi, 11 februarie 2010

Contul 345 “Produse finite”


Contul 345 “Produse finite” face parte din grupa 34 “Produse” şi este un cont de activ.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de produse finite.
În debitul contului 345 “Produse finite” se înregistrează:
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite intrate în gestiune și plusurile de inventar (711);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aduse de la terți (354, 401).
În creditul contului 345 “Produse finite” se înregistrează:
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite vândute și lipsurile de inventar (711);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor cuvenite unităților prestatoare, ca plată în natură, potrivit revederilor contractuale (462, 401);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate în magazinele de vânzare proprii (371);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute pentru a fi utilizate în aceeași unitate (301, 302, 303, 381);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor acordate salariaților ca plată în natură, potrivit legii (421);
  • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite trimise la terți (354);
  • valoarea donațiilor de produse finite (658);
  • valoarea pierderilor din calamități (671).
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu