joi, 11 februarie 2010

Contul 396 “Ajustări pentru deprecierea animalelor”


Contul 396 “Ajustări pentru deprecierea animalelor” face parte din grupa 39 “Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie” şi este un cont de pasiv.
Cu ajutorul contului 396 “Ajustări pentru deprecierea animalelor” se ține evidența constituirii, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar, a ajustărilor pentru deprecierea animalelor şi păsărilor, precum și a suplimentării, diminuării sau anulării acestora, potrivit politicilor adoptate de entitate.
În creditul contului 396 “Ajustări pentru deprecierea animalelor” se înregistrează:
  • valoarea ajustărilor pentru deprecierea animalelor, constituite sau suplimentate, pe feluri de ajustări (681).
În debitul contului 396 “Ajustări pentru deprecierea animalelor” se înregistrează:
  • sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea animalelor (781).
Soldul creditor al contului reprezintă valoarea ajustărilor constituite, la sfârșitul perioadei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu