joi, 11 februarie 2010

Contul 441 “Impozitul pe profit/venit”


Contul 441 “Impozitul pe profit/venit” face parte din grupa 44 “Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate” şi este un cont de pasiv.
Subconturile aferente sunt:
  1. 4411 “Impozit pe profit” 
  2. 4418 “Impozit pe venit”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor cu bugetul statului/bugetele locale privind impozitul pe profit/venit.
În creditul contului 441 “Impozitul pe profit/venit” se înregistrează:
  •  sumele datorate de entitate către bugetul statului/bugetele locale, reprezentând impozitul pe profit/impozitul pe venit (691, 698);
  • impozitul pe profit/venit aferent exercițiilor financiare anterioare, în cazul corectării erorilor contabile reflectate pe seama rezultatului reportat (117).
În debitul contului 441 “Impozitul pe profit/venit” se înregistrează:
  • sumele virate bugetului de stat/bugetelor locale reprezentând impozitul pe profit/venit (512);
  • sume reprezentând impozitul pe profit/venit, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate de entitate, iar soldul debitor, sumele vărsate în plus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu