Contul 765 “Venituri din diferențe de curs valutar” face parte din grupa 76 “Venituri financiare” şi este un cont de venituri şi care funcţionează după regula conturilor de pasiv.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din diferențe de curs valutar.
În creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar” se înregistrează:
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate la încasarea creanțelor în valută (512, 531);
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate la evaluarea creanțelor în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (232, 234, 267, 409, 411, 413, 418, 451, 453, 456, 461);diferențele favorabile de curs valutar, rezultate din decontarea datoriilor în valută și evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (161, 162, 166, 167, 168, 269, 401, 403, 404, 405, 408, 419, 451, 453, 455, 462, 509);
- diferențele favorabile de curs valutar, rezultate din evaluarea disponibilităților în valută, existente în casierie sau în conturi la bănci, precum și a depozitelor și a altor valori de trezorerie în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exercițiului financiar (512, 531, 267, 508, 541, 542);
- diferențele favorabile de curs valutar înregistrate la cedarea unei participații într-o entitate străină care a fost cuprinsă în consolidare (107);
- diferențele favorabile de curs valutar înregistrate în situațiile financiare anuale consolidate, aferente unui element monetar care face parte dintr-o investiție netă a entității într-o entitate străină (106).
Se închide la sfârşitul perioadei prin creditul contului 121 “Profit sau pierdere”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu