Contul 766 “Venituri din dobânzi” face parte din grupa 76 “Venituri financiare” şi este un cont de venituri şi care funcţionează după regula conturilor de pasiv.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor financiare din dobânzile cuvenite pentru disponibilitățile din conturile bancare, pentru împrumuturile acordate sau pentru livrările pe credit.
În creditul contului 766 “Venituri din dobânzi” se înregistrează:
- dobânzile aferente creanțelor imobilizate (267, 512);
- dobânzile cuvenite, aferente împrumuturilor acordate entităților afiliate și entităților legate prin interese de participare (451, 453);
- dobânzile aferente sumelor datorate de către debitorii diverși (461);
- dobânzile primite, aferente disponibilităților aflate în conturi curente (512);
- dobânzi de primit aferente disponibilităților aflate în conturi curente (518);
- dobânda cuvenită pentru ratele de leasing financiar la locator (411);
- valoarea dobânzilor înregistrate pe venituri, pentru operațiunile de vânzare cu plata în rate (472).
Se închide la sfârşitul perioadei prin creditul contului 121 “Profit sau pierdere”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu