IFRS4 "Contracte de asigurare"

STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ 4

Contracte de asigurare

OBIECTIV

1. Obiectivul prezentului IFRS este acela de a specifica modul de raportare financiară a contractelor de asigurare pentru orice entitate care emite astfel de contracte (descrisă în prezentul IFRS ca asigurător), până la definitivarea de către Consiliu a celei de-a doua faze a proiectului său privind contractele de asigurare. În special, prezentul IFRS prevede:

(a) îmbunătăţiri limitate ale contabilizării de către asigurători a contractelor de asigurare;

(b) prezentări de informaţii care identifică şi explică valorile din situaţiile financiare ale unui asigurător rezultate din contracte de asigurare şi ajută utilizatorii acelor situaţii financiare să înţeleagă valoarea, planificarea şi incertitudinea viitoarelor fluxuri de trezorerie rezultate din contracte de asigurare.

DOMENIU DE APLICARE

2. O entitate trebuie să aplice prezentul IFRS pentru:

(a) contractele de asigurare (inclusiv contractele de reasigurare) pe care le emite şi contractele de reasigurare pe care le deţine;

(b) instrumentele financiare pe care le emite cu o caracteristică de participare discreționară (a se vedea punctul 35). IFRS 7 Instrumente financiare: informaţii de furnizat solicită prezentarea de informaţii privind instrumentele financiare, inclusiv instrumentele care prezintă asemenea caracteristici.

4. O entitate nu trebuie să aplice prezentul IFRS pentru:

(a) garanții de produs emise direct de către un producător, distribuitor sau comerciant en detail (a se vedea IAS 18 Venituri şi IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active contingente

(c) drepturi contractuale sau obligaţii contractuale care depind de folosirea viitoare sau de dreptul de folosire viitoare a unui element nefinanciar (de exemplu unele taxe de licență, redevenţe, plăți contingente cu contractele de leasing şi alte elemente similare), ca și o garanţie a valorii reziduale dată de locatar încorporată într-un contract de leasing (a se vedea IAS 17 Contracte de leasing, IAS 18 Venituri şi IAS 38 Imobilizări necorporale);

(e) plata contingentă făcută sau primită într-o combinare de întreprinderi (a se vedea IFRS 3 Combinări de întreprinderi);

(f) contracte de asigurare directă pe care le deţine o entitate (cum ar fi contractele de asigurare directă în care entitatea este deținătorul poliţei de asigurare). Totuşi, un cedent trebuie să aplice prezentul IFRS contractelor sale de reasigurare.

Separarea componentelor de depozit

10. Unele contracte de asigurare conțin atât o componentă de asigurare, cât şi o componentă de depozit. În unele cazuri, unui asigurător i se impune sau i se permite să separe cele două componente:

(a) separarea se impune dacă sunt îndeplinite următoarele două condiţii:

(i) asigurătorul poate evalua componenta de depozit (inclusiv orice opţiuni de răscumpărare încorporate) separat (adică fără luarea în considerare a componentei de asigurare);

(ii) politicile contabile ale asigurătorului nu îi impun să recunoască toate obligaţiile şi drepturile care rezultă din componenta de depozit;

(b) separarea este permisă, dar nu impusă, dacă asigurătorul poate evalua componenta de depozit în mod separat, ca la litera (a) subpunctul (i), dar politicile sale contabile îi impun să recunoască toate obligaţiile şi drepturile care rezultă din componenta de depozit, indiferent de baza utilizată pentru evaluarea drepturilor şi obligaşiilor respective;

(c) separarea este interzisă dacă un asigurător nu poate evalua în mod separat componenta de depozit așa cum se arată la litera (a) subpunctul (i).

12. Pentru a separa un contract, un asigurător trebuie:

(a) să aplice prezentul IFRS componentei de asigurare;

(b) să aplice IAS 39 componentei de depozit.

Testul de adecvare a datoriei

15. Un asigurător trebuie să evalueze la fiecare dată de raportare dacă datoriile sale de asigurare sunt adecvate, folosind estimări curente ale fluxurilor de trezorerie viitoare aferente contractelor sale de asigurare. Dacă această evaluare arată că valoarea contabilă a datoriilor sale de asigurare (minus costurile de achiziţie amânate şi imobilizările necorporale aferente, este inadecvată în lumina estimărilor de fluxuri viitoare de trezorerie, întreaga diferență trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere

16. Dacă un asigurător aplică un test de adecvare a datoriei care întruneşte condiţiile minime specificate, prezentul IFRS nu mai impune alte condiţii. Condiţiile minime sunt următoarele:

(a) testul ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale şi ale fluxurilor de trezorerie aferente, cum ar fi costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire, precum şi fluxurile de trezorerie care rezultă din opţiuni şi garanţii încorporate;

(b) dacă testul arată că datoria nu este adecvată, întreaga diferență este recunoscută în profit sau pierdere.

întrunească condiţiile minime de la punctul 16, asigurătorul trebuie:

(a) să determine valoarea contabilă a datoriilor de asigurare relevante [1] minus valoarea contabilă a:

(i) oricăror costuri de achiziţie amânate aferente; şi

(ii) oricăror imobilizări necorporale aferente, cum ar fi cele dobândite în urma unei combinări de întreprinderi sau a unui transfer de portofoliu (a se vedea punctele 31 şi 32). Totuși, activele de reasigurare aferente nu sunt luate în considerare, deoarece un asigurător le contabilizează separat (a se vedea punctul 20);

(b) să determine dacă valoarea descrisă la litera (a) este mai mică decât valoarea contabilă care ar fi necesară în cazul în care datoriile de asigurare relevante ar intra sub incidenţa IAS 37. Dacă este mai mică, asigurătorul trebuie să recunoască întreaga diferenţă în profit sau pierdere şi să scadă valoarea contabilă a costurilor de achiziţie amânate aferente sau a imobilizărilor necorporale aferente, ori să crească valoarea contabilă a datoriilor de asigurare relevante.

Deprecierea activelor de reasigurare

20. Dacă activul de reasigurare al unui cedent se depreciază, cedentul trebuie să reducă în consecință valoarea contabilă a acestuia şi să recunoască pierderea din depreciere în profit sau pierdere. Un activ de reasigurare este depreciat dacă şi numai dacă:

(a) există o probă obiectivă, ca rezultat al unui eveniment care s-a petrecut după recunoaşterea iniţială a activului de reasigurare, şi anume că este posibil ca cedentul să nu primească toate sumele care îi sunt datorate conform termenilor contractuali; şi

(b) acel eveniment are un impact care poate fi evaluat în mod fiabil asupra sumelor pe care cedentul le va primi de la reasigurător.

Modificări ale politicilor contabile

22. Un asigurător îşi poate modifica politicile contabile pentru contracte de asigurare dacă și numai dacă aceste modificări conduc la situaţii financiare mai relevante pentru nevoile utilizatorilor de a lua decizii de ordin economic şi nu mai puţin fiabile, sau mai fiabile şi nu mai puțin relevante pentru nevoile respective. Un asigurător trebuie să judece relevanţa şi fiabilitatea conform criteriilor din IAS 8.

Caracteristici de participare discreţionară

Caracteristici de participare discreţionară în contractele de asigurare

Unele contracte de asigurare au o caracteristică de participare discreţionară, precum şi un element garantat. Emitentul unui astfel de contract: poate, dar nu este obligat, să recunoască elementul garantat în mod separat de caracteristica de participare discreționară. Dacă emitentul nu le recunoaşte în mod separat, el trebuie să clasifice întregul contract ca datorie. Dacă emitentul le clasifică separat, el trebuie să clasifice elementul garantat fie ca datorie, fie ca o componentă separată a capitalurilor proprii sau poate recunoaște toate primele primite ca venit fără să separe nicio parte care este legată de componenta de capitaluri proprii. Modificările rezultante ale elementului garantat şi ale părții din caracteristica de participare discreţionară clasificată drept datorie trebuie să fie recunoscute în profit sau pierdere. 

Caracteristici de participare discreţionară în instrumentele financiare

35. Condiţiile menţionate la punctul mai sus,se aplică, de asemenea, unui instrument financiar care are o caracteristică de participare discreţionară. În plus:

(a) dacă emitentul clasifică întreaga caracteristică de participare discreţionară drept datorie, el trebuie să aplice testul de adecvare a datoriei întregului contract (adică atât elementului garantat, cât şi caracteristicii de participare discreţionară). Nu este necesar ca emitentul să determine valoarea care rezultă din aplicarea IAS 39 elementului garantat;

(b) dacă emitentul clasifică o parte din sau toată acea caracteristică drept o componentă separată de capitaluri proprii, datoria recunoscută pentru întregul contract nu trebuie să fie mai mică decât valoarea care ar fi rezultat din aplicarea IAS 39 elementului garantat.

© deși aceste contracte sunt instrumente financiare, emitentul poate continua să recunoască primele pentru acele contracte ca venit şi să recunoască drept cheltuială creșterea rezultantă a valorii contabile a datoriei;

Explicarea valorilor recunoscute în situaţiile financiare

. Un asigurător trebuie să prezinte informaţii care identifică şi explică valorile din situaţiile sale financiare generate de contracte de asigurare si anume:

a) politicile sale contabile privind contractele de asigurare şi activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile aferente;

(b) activele, datoriile, veniturile și cheltuielile recunoscute (şi fluxurile de trezorerie, dacă prezintă situațiile fluxurilor de trezorerie folosind metoda directă) care rezultă din contracte de asigurare.

©modalitatea folosită pentru a determina ipotezele care au cel mai mare efect asupra evaluării valorilor recunoscute în situațiile financiare, descrise la litera (b)

(d) efectul modificărilor ipotezelor folosite pentru a evalua activele de asigurare şi datoriile de asigurare, arătând separat efectul fiecărei modificări care are un efect semnificativ asupra situațiilor financiare;

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

O entitate trebuie să aplice prezentul IFRS pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică prezentul IFRS pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

Nu este necesar ca o entitate să aplice dispoziţiile prezentului IFRS referitoare la prezentarea de informaţii în cazul informaţiilor comparative legate de perioade anuale anterioare datei de 1 ianuarie 2005, cu excepţia prezentărilor de informaţii impuse de punctul 37 literele (a) şi (b) referitor la politicile contabile şi la activele, datoriile, veniturile și cheltuielile recunoscute în situaţiile financiare (şi la fluxurile de trezorerie, dacă se folosește metoda directă).

Reclasificarea activelor financiare

Atunci când un asigurător modifică politicile sale contabile privind datoriile de asigurare, i se permite, dar nu i se impune, să reclasifice unele sau toate activele sale financiare drept "la valoarea justă prin profit sau pierdere". Această reclasificare este permisă dacă un asigurător modifică politicile sale contabile atunci când aplică pentru prima dată prezentul IFRS şi dacă face o modificare ulterioară de politică permisă de punctul 22. Reclasificarea reprezintă o modificare de politică contabilă şi se aplică IAS 8.

Datoriile de asigurare relevante sunt acele datorii de asigurare (şi cheltuielile de achiziţie amânate aferente şi imobilizările necorporale aferente) pentru care politicile contabile ale asigurătorului nu solicită teste de adecvare a datoriei care să întrunească cerințele minime de la punctul 16.

La acest punct, datoriile asociate contractelor de asigurare includ costurile de achiziţie amânate aferente şi imobilizările necorporale aferente, cum ar fi cele descrise la punctele 31 şi 32.

Anexa A

Termeni definiţi

Cedent | Deţinătorul poliţei de asigurare în cadrul unui contract de reasigurare. |

Componentă de depozit | O componentă contractuală care nu este contabilizată ca instrument derivat în conformitate cu IAS 39 şi care ar intra sub incidenţa IAS 39 dacă ar fi un instrument separat. |

Contract de asigurare directă | Un contract de asigurare care nu este un contract de reasigurare

Valoare justă | Valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, între părţi interesate şi în cunoștinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective

Contract de asigurare | Un contract conform căruia o parte (asigurătorul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părţi (deţinătorul poliţei de asigurare), convenind să despăgubească deţinătorul poliţei de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra acestuia din urmă. (A se vedea anexa B pentru îndrumări privind această definiţie.) |

Test de adecvare a datoriei | O analiză a necesităţii ca valoarea contabilă a unei datorii de asigurare să fie crescută (sau valoarea contabilă a costurilor de achiziție amânate aferente sau a imobilizărilor necorporale aferente să fie scăzută), în baza unei revizuiri a fluxurilor de trezorerie viitoare. |